Proiectul „CREARE CORIDOR DE MOBILITATE PRIN MODERNIZARE STRĂZI ÎN COMUNA APAHIDA – ETAPA 2”
Proiect Cofinanțat de Uniunea Europeană
Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Apahida și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, au semnat în data de 16.01.2025 contractul de finanțare pentru proiectul „CORIDOR DE MOBILITATE PRIN MODERNIZARE STRĂZI ÎN COMUNA APAHIDA – ETAPA 2”, cod SMIS 301421. Contractul vizează modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Apahida, contribuind la o mobilitate urbană durabilă, în concordanță cu obiectivele europene privind reducerea emisiilor de carbon, dezvoltarea unei rețele de transport eficiente și sustenabile, precum și creșterea siguranței rutiere pentru locuitori.
În perioada august 2025-ianuarie 2026 au fost realizate următoarele măsuri pentru buna implementare a proiectului:
* Finalizarea achiziției de proiectare și execuție lucrări și semnarea contractului în data de 14.10.2025;
* Semnarea contractului de prestări servicii cu o societate specializată în oferirea de servicii de supervizare;
* A început pregătirea documentației achiziției de mijloace de transport și stații de reîncărcare;
* Concomitent cu aceste activități, se realizează materialele de informare și publicitate, din cadrul proiectului.
ADR Nord-Vest finanțează acest proiect prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.
Valoarea totală a contractului este de 99.564.746,39 LEI, iar valoarea totala eligibila a proiectului este de 88.600.665,08, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 75.310.565,32 lei și valoarea nerambursabilă din bugetul național de 11.518.086,44 lei.
Strada Porumbeilor, Pata
Strada Nucilor, Dezmir
Strada Nucilor, Dezmir
Strada Merilor, Pata
Strada Fântânele, Dezmir
Strada Trandafirilor, Dezmir
Strada Ion-Creangă, Pata
Pentru a oferi o experiență optimă, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și accesa informații despre dispozitive. Consimțământul ne permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice. Retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite funcții ale site-ului.